RSS

Povestea mea, a ei… a noastră

24 Sep

EA: „Agonia mea stă însăşi în iubirea pe care ţi-o port. Când sunt cu tine, teama de a te putea pierde mă îndeamnă spre lucruri prosteşti, nechibzuite… iar când nu eşti lângă mine totul se năruie în jurul meu şi plânge. Iartă-mă pentru ceea ce ţi-am făcut în seara asta; rănindu-te pe tine mă rănesc singură. Nu meriţi aşa ceva. Sper ca dimineaţa să rezolve problemele dintre noi şi să-ţi pot spune în faţă că te iubesc.”

După 8 ani…

EL: „Nu-mi mai trebuie pe nimeni! Mi-ai fost de ajunsă tu ca să mă cunosc pe mine… mă simt în veşmintele unui cadavru care-ţi poartă numele ca o obsesie de a deveni nebun. Ce-ar fi ca, cu aceleaşi degete cu care mi-ai mângâiat obraji, să-mi netezeşti firul umed al ierbii de pe mormânt? Ne-a plăcut muzica, ne-a plăcut să tăcem, ne-a plăcut să fim sobri, ne-a plăcut să ne minţim, ne-a plăcut să fim nebuni, ne-a plăcut noaptea, ne-a plăcut să facem dragoste, ne-au plăcut insomniile, ne-au plăcut iluziile, ne-a plăcut să ne rănim, dar cel mai rău… ne-a plăcut să ne despărţim. Ne mai place oare să ne mai gândim unul la altul…  Mi-e dor de cearcănele tale ascunse sub ochii chinuiţi de patima durerii, atunci când îmi spuneai că te-am rănit. N-ai să ştii niciodată de câte ori ţi-am citit în privire… întunericul. Mă aflu ca la o vamă între o lume şi alta, a mea concretă şi a ta ireală şi nu am ştiut ce preţ trebuie să plătesc ca să mi se îngăduie trecerea către tine. Am visat să mă îmbrac în negru…  culoarea fericirii noastre şi să fugim. Am visat să fim doi adolescenţi naivi a căror imaginaţie nu poate percepe decât un verde crud, mai crud decât iarba care acoperă mormintele sufletelor noastre. Acum visez un vis tandru: fără negru, fără verde, fără tine… ca o ninsoare cu fulgi mari şi imaculaţi ai disperării. Nu voi mai recunoaşte niciodată că am iubit şi voi căuta să-mi ucid neliniştea cu care voi sfărâma durerea presărată pe cărările inimii… în cele mai adânci ceasuri ale nopţii. Şi nu voi mai cere cuiva să mă iubească… ştiu că şi dacă implor nu se poate. Sunt trist şi nu ştiu unde… m-am născut greşit. Acum beau un ceai în cinstea despărţirii. Durerea are mai mult preţ decât fericirea. Sunt un nimeni ce-şi îneacă sentimentele într-un ceai. Beau în cinstea acestui nimeni în care, datorită ţie, nici măcar inima nu mai bate pentru nimeni.”

 
Un comentariu

Scris de pe 24/09/2010 în life...

 

One response to “Povestea mea, a ei… a noastră

  1. Vuk Drasckovici

    01/10/2010 at 5:23 pm

    Fraţilor, să vă spun ultima ispravă a unui motan bătrân! Jean Dumitrashcu e numele lui şi, în calitate de redactor şef al revistei Argeş, a reuşit o performanţă greu de egalat!

    1.)În numărul din septembrie publică doi poeţi respectabili, pe A. Sibiceanu şi pe Virgil Diaconu. Tot în acelaşi număr este publicat şi Florian Stoican Siliştescu. Acesta este nimeni altul decât cel care l-a turnat pe Sibiceanu la securitate, cel care i-a bălăcărit pe cei doi cum au putut incultura şi nesimţirea lui.

    2) Acelaşi număr este dedicat aniversării a 75 de ani de viaţă, împliniţi de vestitul dizident Paul Goma. Cine credeţi că îi dedică lui Goma un poem hilar? Nimeni altul decât marele ziaaaaaarist, poooooeeeeet şi turnător de poeţi, celebrul Siliştescu- Praşti-n Vrăbii.

    Pentru toate astea, Jean Dumitrashcu poate fi făcut preşedinte onorific al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: